RAP – rezidențe, ateliere, public
RAP este un program de rezidențe pentru artiști și producători în domeniul dansului contemporan care se desfășoară în sala RAP din Fabrica de Pensule, Cluj
La nivel national, prin strategia sa, Centrul susţine şi promovează programe şi proiecte care contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice şi care fac posibilă participarea scenei locale la un dialog extins la nivel internaţional. CNDB încurajează cercetarea, experimentul şi inovaţia în câmpul practicilor şi teoriilor din arta contemporană şi contribuie la crearea unui mediu favorabil dialogului, reflecţiei şi dezbaterii.
Stagiunea de spectacole
Creat ca o interfaţă dinamică şi flexibilă de relaţionare între profesioniştii domeniului şi publicul larg, CNDB prezintă anual o stagiune de spectacole în care sunt invitate producţii de dans contemporan româneşti şi străine, şi coproducţiile internaţionale pe care Centrul le susţine, oferind astfel publicului o paletă largă de discursuri artistice şi opţiuni estetice.
Pe lângă spectacolele creatorilor români, CNDB a invitat artişti cunoscuţi pe scenele din întreaga lume precum: Vera Mantero (Portugalia), Jerome Bel (Franta/Germania), Xavier Le Roy (Germania), Robyn Schulkowsky (Germania), Sasa Asentic (Serbia), Yoshiko Chuma (S.U.A. /Japonia), Mart Kangro (Estonia), Catherine Diverres (Franta), Rachid Ouramdane (Franţa), Marta Coronado (Belgia), Pedor Gomez Egana (Columbia/Norvegia), Antonija Livingstone (Canada), Frederc Gies (Franţa/Germania), Janez Jansa (Slovenia) şi alţii.
Dezvoltarea culturii coregrafice
Pe lângă spectacolele pe care le prezintă săptămânal în cadrul stagiunii, Centrul propune proiecte în care corpul devine mediatorul unor forme multiple de exprimare şi sondare a realităţii. Programele şi proiectele CNDB creează legături între practici diferite de discurs şi fac posibilă întâlnirea artiştilor, jurnaliştilor, scriitorilor şi creatorilor din diverse domenii cu logici şi stiluri de lucru diferite. În ideea de a le facilita contactul cu structuri ale imaginarului şi instrumente de cercetare la care fac apel alţi creatori, invitaţii CNDB participă la repetiţiile, atelierele, cursurile, spectacolele şi prezentările Centrului, devenind astfel martorii proceselor artistice elaborate sau aflate în starea de vulnerabilitate dinaintea fixării. Centrul devine, astfel, platforma unor dezbateri de fond, anulând graniţele dintre artiştii vizuali, coregrafi, muzicieni, scriitori şi teoreticieni proveniţi din diverse domenii creative.
Cercetare şi documentare
CNDB iniţiază şi susţine proiecte de cercetare, documentare şi reflexie, care pun într-un mediu activ resursele istoriei contemporane, cu accent pe personalităţile care au creat istoria dansului contemporan românesc. Câteva exemple: „Sertar” – 2006, „What to affirm, what to perform/Cartografierea istoriei invizibile” – 2008, volumele „O lume întreagă din fărâme – Cronici de dans 1972-2012” de Liana Tugearu (echivalentul unui dicţionar de artă coregrafică sau al unei istorii a dansului ultimilor 40 de ani).
Selecţiile de proiecte/Finanţări
În afara proiectelor iniţiate şi organizate direct de Centru, acesta finanţează programe şi proiecte coregrafice prin intermediul celor două selecţii pe care le organizează în fiecare an. Astfel, profesioniştii domeniului (coregrafi, dansatori, profesori, grupuri şi companii, teoreticieni, critici, fundaţii şi asociaţii de profil), pot obţine finanţări, spaţii de repetiţii şi sprijin logistic pentru programele şi proiectele pe care le concep.
Ateliere şi cursuri de dans
Centrul organizează cursuri şi ateliere destinate profesioniştilor şi derulează un program de cursuri destinat publicului larg care doreşte să se familiarizeze cu limbajul dansului contemporan.
CNDB găzduieşte ateliere de compoziţie coregrafică şi improvizaţie, cursuri de management cultural şi a derulat un program de ateliere de dans destinat elevilor de la liceele de coregrafie.
Contact
Telefon: 0725 530 105
Email: [email protected]
Website: http://www.cndb.ro
Informatii de contact
Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.
Va multumim!