Clădirea Primăria Municipiului Turda este situată la intersecţia Pieţei 1 Decembrie 1918 cu strada Aurel Vlaicu. Lângă clădirea primăriei se află sediul Băncii Comerciale Române, Grupul Şcolar de Arte şi Meserii „Dr. Ioan Raţiu” şi Parcul Tineretului.
Obiective:
I. Îmbunătăţirea relaţiei cu societatea civilă, implicarea cetăţenilor şi a altor actori sociali în procesul de luare a deciziei, prin instrumente specifice;
II. Optimizarea proceselor interne ale institutiei;
III. Planificarea şi gestionarea raţională a resurselor financiare;
IV. Dezvoltarea şi consolidarea parteneriatului public-privat, public-public, a parteneriatului cu ONG-urile şi a dialogului social;
V. Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare şi din alte surse de finanţare;
VI. Cresterea atractivitatii zonei din punct de vedere turistic.
Municipiul Turda este unul dintre cele 6 orașe ale județului Cluj și al doilea ca mărime, după resedința de județ, din punct de vedere al numărului populației (43.473 locuitori, cf. recensământ 2011), care reprezintă 8,31% din populația totală a județului și 14,57% din populația urbană a acestuia.
Municipiul Turda este poziționat la intersecția drumurilor europene E68, E81 și E60, pe Valea Arieșului, într-o zonă atractivă atât din punct de vedere turistic, cât și economico-social, aproape de trei reședințe de județ (Cluj-Napoca – 30km spre Nord, Târgu-Mureș – 70km spre Est, Alba-Iulia – 70km spre Sud). Suprafața totală a municipiului este de 91,6kmp.
Prin arhitectura de stil gotic sau cea de stil renascentist, pe care o găsim în partea veche a Municipiului Turda, acesta se încadrează în categoria centrelor cu tradiţie urbană din Transilvania şi constituie, totodată, un prilej de încântare a oricărui turist dornic să viziteze această zonă, atestată sub numele de Potaissa din perioada d.d.H. ca cetate dacică.
Urme ale vieții se păstrează din cele mai vechi timpuri – atestate de descoperirile arheologice din Cheile Turzii, dar ca localitate mai importantă este cunoscută din epoca dacă și apoi cea romană sub numele de Potaissa. În anul 168 împăratul Marcus Aurelius aduce aici Legiunea a V-a Macedonica, așezarea fiind ridicată la rangul de municipium, apoi la cel de colonie, acordându-i-se și Jus italicum (dreptul italic), adică un regim juridic ca al locuitorilor din peninsula italică. Impozantul castru militar, care domina – prin poziție și mărime – orașul, concentrează populația care va continua să trăiască în localitate și dupa părăsirea Daciei de către romani.
Municipiul Turda, pe lângă faptul că este un important centru industrial al județului, este dezvoltat și sub aspect comercial, cultural, edilitar, exercitând importante funcții turistice și balneo-climaterice.
Contact:
Adresă: P-ţa 1 Decembrie 1918 nr.28, Turda, jud. Cluj
Telefon: 0264-313160; 0264/980 – Telefonul Cetăţeanului
Fax: 0264-31708, 0264-317082
E-mail: [email protected]; [email protected]
Web: www.primariaturda.ro
Facebook: www.facebook.com/PrimariaTurdaOficial
Informatii de contact
Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.
Va multumim!