Parcul Natural Apuseni reprezintă una dintre cele mai frumoase zone turistice din România. Este situat în vestul țării noastre, în partea central-nord-vestică a Munților Apuseni, pe teritoriul administrativ a trei județe (Cluj, Bihor și Alba).
Zona a fost vizitată și studiată încă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, continuând să surprindă călătorul cu peisaje de vis, trasee pline de aventură și obiective turistice unice și valoroase. Cele mai vechi trasee turistice din zona actualului Parc Natural Apuseni datează încă de prin anii 1900. În octombrie 2009, Parcul Natural Apuseni a fost premiat ca destinație turistică de excelență în cadrul Galei Premiilor EDEN (European Destinations of Excellence) de la Bruxelles.
Dacă orașul Cluj-Napoca este supranumit Inima Transilvaniei, Parcul Natural Apuseni ar reprezenta plămânii. Zona uimește prin diversitatea faunei, florei și a reliefului, fiind, de altfel, printre ultimele zone naturale de carst împădurit din Europa, de mari dimensiuni.
Obiective turistice în Parcul Natural Apuseni sau, cu alte cuvinte, ce să vizitezi?
Șesul Padiș & Cabana Padiș
Un veritabil platou carstic, aproape plan, Șesul Padiș încântă ochiul cu numeroasele doline, unele cu lacuri, altele cu molizi. Pe aici, se drenează apele de precipitații, ce ies apoi prin Izbucul Ponor sau în Valea Boga. Șesul Padiș este delimitat de Muntele Măgura Vânătă (N), Muntele Boghii (V), Vf. Biserica Moțului (E) și câteva culmi joase (S).
Peștera Padiș se află în partea nordică a șesului. În partea estică, Valea Trânghiești și Valea Gârjoaba fragmentează șesul. Între cele două văi, găsim platoul pe care se află și Cabana Padiș. Zona este dominată de Vf. Biserica Moțului (1458 m). Vârful montan este un punct de belvedere deosebit! Te poți bucura de frumoase priveliști asupra întregului platou Padiș. Poți admira de aici versantul împădurit al Muntelui Măgura Vânătă, „zidul” Cârligate – Piatra Arsă sau, înspre est, Vf. Călineasa, Platoul Scărișoara, Platoul Lumea Pierdută, Masivul Biharia (Vf. Curcubăta Mare – 1848 m).
Peștera Urșilor
Impresionantă datorită aglomerărilor de formațiuni speologice, Peștera Urșilor este faimoasă datorită numeroaselor resturi fosile ale ursului de cavernă (specie dispărută de peste 15 000 de ani!). Galerii: Galeria Oaselor (sau Galeria Urșilor), Galeria Emil Racoviță, Galeria Lumânărilor și Galeria Științifică.
Program: Marți – Duminică: 10:00 – 17:00 (Luni este închis)
Durata vizitei: aprox. 45 de minute, în grup de minim 3 persoane, cu ghid.
Tarife: 20 lei/adult, 10 lei/copil.
Peștera Ghețarul Scărișoara
Aceasta adăpostește cel mai mare ghețar din România, în Sala Mare aflându-se un impresionant bloc de gheață vechi de aproape 4000 de ani! Peștera impresionează și prin avenul care se deschide în pădurea aflată la marginea platoului. O lume feerică, din vremuri îndepărtate, ni se dezvăluie pe măsură ce coborâm trepte care duc la portalul de intrare în peșteră…
Dificultate: foarte mică | Durată vizită: 45 min | Program Lu-Sâ: 10:00 – 18:00, Du: 10:00 – 17:00 | Contact: +40 742 010 347, +40 740 894 996.
Măgura Vânătă
Creasta Măgura Vânătă oferă impresionante priveliști înspre tot Parcul Natural Apuseni: înspre Padiș, Muntele Țapu cu Groapa Ruginoasă, Masivul Biharia cu vârful Curcubata Mare, Vf. Cârligate, Șaua Cumpănățelul și creasta spre piramida Muntelui Vlădeasa, poienile Cuciulata, Piatra Arsă și Onceasa, Valea Someșului.
Ghețarul de la Vârtop
Peștera Ghețarul de la Vârtop mai este cunoscută și ca Peștera Minunată, o denumire ce-i face cinste. Peștera se află în comuna Arieșeni, județul Alba, în apropiere de cătunul Casa de Piatră și este inclusă în Parcul Natural Apuseni.
În anul 1974, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviță din Cluj-Napoca au descoperit în peștera Ghețarul de la Vârtop trei urme de hominid. Din păcate, două dintre urme au fost furate din peșteră la scurt timp de la descoperire. În urma studierii urmei rămase, s-a stabilit că vechimea acesteia este de cel puțin 62.000 de ani, fapt ce sugerează că ar fi aparținut omului de Neanderthal.
Program de vizitare: în sezonul turistic (15 iunie – 1 septembrie) zilnic între orele 10:00 – 18:00. În afara sezonului turistic, vizitarea peșterii se face doar în weekend, cu programare telefonică în prealabil.
Ghizi: Vasile Gligor ( 0766 016 482) și Cosmin Dobra ( 0766 445 980).
Tarif: 10 lei / persoană.
Durata vizitei: aprox. 30 minute.
Valea Sighiștelului
Valea adăpostește peste 200 de peșteri, zona având cel mai mare potențial de endocarstificare din țară.
Peșteri în Valea Sighiștelului: Peștera Corbasca, Peștera Coliboaia, Peștera din Dealul Secăturii, Peștera Măgura.
Valea Gârda Seacă
Principalele formațiuni carstice din zonă sunt: Izbucul de Coliba Ghiobului, Peștera Șura, Peștera cu Apă de la Fața Bălăcenii, Izbucul Gura Apei, Peștera Coiba Mare (cu cel mai mare portal din țară – de 47 m înălțime și 74 m lățime). În preajma cătului Casa de Piatră, regăsim alte câteva peșteri remarcabile: Vârtop, Ghețarul de la Vârtop, Peștera Orbului, Oilor, Peștera de după Deluț.
Gârda sapă prin această vale impresionante chei, dintre care amintim: Hoancele Căldărilor, Cheile de la Cerbu, Cheile de sub dealul Jilip, Cheile de la Tăuz. În aceste chei, putem explora zeci de peșteri de mici dimensiuni (sub 500 m).
Valea Ordâncușa
Valea găzduiește unele dintre cele mai impresionante chei din Parcul Natural Apuseni: Cheile Ordâncușei.
Prin Cheile Ordâncușei trece unul dintre numeroasele marcaje turistice care duc la Ghețarul Scărișoara.
Poiana Vărășoaia
Poiana Vărășoaia impresionează cu numeroase doline, unele umplute cu apa din subteran și creând astfel lacuri carstice. Dintre acestea, demn de menționat este Lacul Vărășoaia, alimentat în mod constant pe canale carstice, prin subteran.
Vârful Vărășoaia este cel care domină, de la 1441 m înălțime, întreaga zonă, oferind o priveliște deosebită asupra poienii, precum și asupra Depresiunii Beiușului, Văii Boga, Abruptului Brăiesei, Văii Rea, Vf. Cârligate, Șeii Cumpănățelul, Poienii Cuciulata și Onceasa, Cheilor Someșului, Muntele Măgura Vânătă, Șesul Padiș și Vf. Biserica Moțului, dar și asupra Gropii Ruginoase și a vf. Vârtop și Curcubăta Mare. Oferind o astfel de deschidere, de „cât vezi cu ochii”, Vârful Vărășoaia este unul dintre cele mai deosebite puncte de belvedere din Padiș.
Important: în Poiana Vărășoaia se află Peștera V5, cea mai adâncă peșteră din România ( 642 m adâncime)!
Valea Boga
Valea Boga ne încântă cu sălbatice și spectaculoase chei și cascade, toate aflate în Parcul Natural Apuseni:
- Cheile Văii Bulbuci, apreciate pentru sălbăticia și inaccesibilitatea lor, deopotrivă.
- Cheile Văii Oșelu, asemănătoare unei pâlnii. În abruptul din Piatra Ciungilor, Valea Oșelu a format și o minunată cascadă!
- Cheile Văii Boga, o zonă plină de cascade și abrupturi, lipsită însă de trasee turistice și foarte sălbatică.
Poiana Ponor
Această poiană este recunoscută ca fiind singura polie din România. Ce înseamnă acest lucru? Îndeplinește funcția dublă de alimentare și drenaj subteran pe canale carstice.
Cascada Săritoarea Bohodei
Accesul înspre cascadă se face de pe drumul forestier de pe Valea Aleului. Explicații mai detaliate cu privire la traseu, găsiți aici (click).
Cascada are o înălțime de aprox. 80 m!
Poiana Florilor
Poiana Florilor își merită pe deplin numele, devenind un adevărat paradis pe timp de vară, când întreaga zonă prinde culoare și viață. Sute de specii de flori se scaldă aici în soare…
Mai exact, Poiana Florilor nu e doar una, ci reprezintă un grup de poieni, mici „insule” de culoare și miresme îmbietoare, rătăcite în pădurile de fag din zonă.
Atenție: pe alocuri, terenul poate fi destul de mlăștinos (datorită debitului mare cauzat de pâraiele ce traversează partea superioară a poienii).
Pietrele Boghii şi Gardul Boghii
Această zonă este una relevantă din punct de vedere turistic, oferind deosebite priveliști asupra Munților Bihor și Depresiunii Beiușului. Între cele două sectoare, Pietrele Boghii și Gardul Boghii se află un culoar abrupt, plin de grohotișuri.
Datorită accesului ce prezintă dificultate, zona aflată sub abruptul Pietrelor Boghii adăpostește o pădure intactă de foioase. Tot aici, sub Pietrele Boghii, regăsim intrarea în Peștera Șura Boghii.
Un loc ce oferă priveliști și mai spectaculoase este balconul natural aflat deasupra Gardului Boghii.
Piatra Galbenei
Aflată la 1243 m altitudine, Piatra Galbenei, cu latura sa sudică, este un veritabil străjer al Poienii Florilor și al pădurilor de fag din zonă. Priveliștile deosebite pe care le oferă călătorilor însetați de frumos fac din Piatra Galbenei unul dintre cele mai îndrăgite și mai frumoase puncte de belvedere din Parcul Natural Apuseni.
Culmea Cârligate
Culmea Cârligate este un platou foarte abrupt spre sud (zona Padiș) și cu o pantă mai domoală spre Valea Drăganului, în nord. Culmea include: vf. Cârligate (1694 m), vf. Cornu Munților (1652 m), Coasta Brăiesei și Șaua Cumpănățelul.
Apreciată pentru priveliștile pe care le oferă, de pe culme, putem admira Valea Drăganului, Valea Aleului, Depresiunea Beiușului, Valea Someșului, cătune din Măgura Călățele, Mărgău și Beliș Muntele Mare, Platoul Padiș, Valea Galbenă, Groapa Ruginoasă, Muntele Vârtop și VF. Curcubăta Mare (pe care se află releul de televiziune).
Lumea Pierdută
Lumea Pierdută își trage denumirea dintr-un trecut îndepărtat și sălbatic. Mărginită de Pârâul Ursului, Pârâul Sec și culmea dinspre sud a Vf. Gârdișoara, zona este un platiu carstic împădurit. Misterul zonei constă în spectaculoasa rețea subterană de galerii active. Două dintre acestea sunt niște „porți” de intrare în subteran. Avenele verticale spectaculoase de aici sunt printre cele mai mari din patrimoniul carstic românesc:
- Avenul Negru ( 79 m pe verticală și o „pâlnie” de coborâre de 50 m diametru)
- Avenul Gemănata (64 m pe verticală), cu un pod natural deasupra intrării, ce împarte avenul în două cavități.
Groapa Ruginoasă
Cu un aspect cu totul deosebit, Groapa Ruginoasă este adesea comparată cu o rană în trupul muntelui. Uriașa ravenă are peste 600 m în lățime și peste 100 m adâncime. Cu pereți înclinați și muchii ascuțite, rupturi ruginii și văi strâmte între versanții săi, Groapa Ruginoasă are un aspect de canion, pe fundul torentului. Procesul de eroziune este și astăzi foarte activ, dimensiunile gropii crescând constant. În urmă cu 80 de ani, pe hărțile vremii, locul nu era marcat decât printr-o ravenă foarte mică.
Gheţarul Focul Viu
Peștera Ghețarul Focul Viu adăpostește al treilea cel mai mare bloc de gheață fosilă din țară (după Ghețarul Scărișoara și Avenul Borțig). Peștera este micuță, cu doar două săli. În zilele senine, când soarele pătrunde prin fereastra de mari dimensiuni creată în tavanul primei săli, decorul devine feeric.
Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald
Peștera Cetățile Rădesei se află la obârșia Someșului Cald, fiind într-un stadiu avansat de evoluție. Portalul peșterii are peste 15 m înălțime și o lățime de 7 m. Peștera este formată dintr-o galerie unică, tip tunel, de 212 m lungime. Sălile sunt de mari dimensiuni și au hornuri ce ajung în tavanul peșterii, până la suprafață. Aceste hornuri au creat un fel de „ferestre” prin care lumina pătrunde în peșteră.
Peștera Cetățile Rădesei este amenajată pentru vizitare cu scări de lemn și podețe.
La ieșire din peșteră, ajungi în Poiana Rădesei, unde pârâul Rădesei se unește cu pârâul Feredeului și dau naștere Someșului Cald. Urmând firul apei, Cheile Someșului îți oferă priveliști minunate și puncte de belvedere ce îți taie respirația. În plus, pot fi vizitate Peștera Uscată, Peștera Honu, Peștera Tunelul Mic, zidul de calcal al Cuciulății sau canionul Moloh.
Complexul carstic Cetăţile Ponorului
Unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice din România, complexul carstic Cetățile Ponorului este apreciat și recunoscut și la nivel european. Peștera își trage denumirea de la sectorul aflat la suprafața fenomenului carstic: cele trei imense circuri calcaroase (doline).
Cetățile Ponorului este unul dintre cele mai importante obiective turistice din zona Padiș și din Parcul Natural Apuseni, fiind și una dintre cele mai importante peșteri din România!
Informații detaliate despre traseu, echipament necesar și condiții de vizitare, puteți afla din acest articol (click).
Cascada Răchiţele
Cascada Răchițele numită și Vălul Miresei este situată pe Valea Stanciului, în arealul localității Răchițele din comuna Mărgău, județul Cluj.
Este una dintre cele mai frumoase cascade din România. Căderea de apă este de peste 30 de metri. Pe timp de iarnă peretele stâncos îngheață, fiind un excelent loc de escaladă pe gheață pentru cei pasionați de acest sport.
Cheile Galbenei
Rezervația naturală Valea Galbenei se află în zona Padiș, fiind inclusă în Parcul Natural Apuseni. Cheile Galbenei, formate de râul cu același nume, pot fi parcurse pe un traseu turistic amenajat. Există porțiuni ce sunt parcurse cu ajutorul cablurilor de oțel și a lanțurilor de sprijin. Astfel, datorită gradului de dificultate, traseul se recomandă doar turiștilor experimentați și cu o condiție fizică bună.
Avenul Borţig
Avenul Borțig adăpostește al doilea bloc de gheață fosilă din țară, ca volum, după Ghețarul Scărișoara. Avenul este unul spectaculos, intrarea având un diametru de 35 m.
Locuri de campare în zona Parcului Natural Apuseni
- Poiana Glăvoi, zona denumită „La Grajduri”, Valea Crăiasa – în apropiere de Peștera Urșilor și de intrarea pe Valea Sighiștelului
- Zona Ponor – Runcu Ars și zona satului de vacanță Ic Ponor (jud. Cluj).
Informatii de contact
Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.
Va multumim!