Marhaba Cluj

Marhaba Cluj – carmangerie Halal și boutique libanez

Singura de acest fel din orașul din inima Transilvaniei, Marhaba Cluj este o carmangerie Halal și un boutique alimentar cu specific arăbesc oriental, care aduce în Cluj-Napoca tehnicile speciale de gătire ale bucătăriei Orientului Mijlociu, alături de arome autentice.

Denumirea sugestivă își are originile în forma de salut pe care o folosesc țările din Orientul Mijlociu. Adus în Cluj, Marhaba atrage atenția locuitorilor prin grija și dăruirea pentru transmiterea culturi gastronomice specific arăbesc într-un mod cât mai tradițional.

Carmangerie Halal, unica din Cluj-Napoca

În limba arabă „halal” înseamnă permis. Totuși, pentru ca un anumit tip de carne să fie potrivită pentru consum, trebuie respectate anumite principii. Animalul respectiv să fie considerat curat, să fie sacrificat prin metode care să nu îi provoace multă suferință, iar ulterior, carnea să fie purificată de sânge. Acest lucru se realizează prin metode tradiționale și reprezintă un adevărat ritual religios în lumea arabă. Odată cu scurgerea fiecărei picături de sânge din carne, acesta devine detoxifiată, mai fragedă și mai sănătoasă.

Marhaba Cluj

Carnea halal de la carmangeria Marhaba Cluj este pregătită cu mare atenție de către măcelari sirieni, care respectă cu religiozitate tehnicile tradiționale de preparare. Marhaba Cluj oferă carne: vită Black Angus, oaie, pui, curcan și rață. Transportată de la fermieri din Ungaria, carnea provine de la animale crescute natural.  Oaia provine de la producători locali sau din Île-de-France. Toate produsele de la Marhaba Cluj sunt premium, 100% originale.  Gustul intens al cărnii este redat de preparatele sănătoase. Acestea sunt pregătite cu mare atenție, mereu proaspete și păstrate în condiții optime.

Preparate cu condimente autentice

Marhaba Cluj oferă și produse semipreparate. Acestea sunt pregătite cu mare drag după metode autentice arăbești. Carnea este ținută în baițuri de ulei de măsline extravirgin din Siria și condimente originale din Orientul Mijlociu. Dacă vrei doar să te bucuri de o masă gustoasă, fără să depui prea mult efort, poți cumpăra de la Marhaba o serie de preparate ce așteaptă doar să fie puse la gătit. Astfel, aici vei găsi frigărui de vită, oaie, pui și curcan, cârnăciori sujuk și makanek, carne de burger, cotlete de berbecuț și vită, carne de shaorma, carne tocată, Kafta, ficăței, Steak-uri, aripioare de pui, pulpe de curcan și pui, pregătite de măcelarii sirieni. Diversitatea sub care se regăsește pregătită carnea propune opțiuni pentru gusturile tuturor.

Boutique cu specific arăbesc oriental

Iubitorii aromelor orientale au ocazia să își răsfețe papilele gustative și cu altfel de savori. Astfel, la boutique Marhaba Cluj veți găsi 7-8 feluri de tipuri de baclava proaspătă, alături de semințe din culturile orientale și o diversitate de condimente, pastă de susan, sos de rodii, humus, halva, lipie libaneză, ulei de măsline din Siria și Grecia. De asemenea, boutique-ul deține chiar și produse de patiserie proaspete, brânzeturi naturale ce au termen de valabilitate scurt, mezeluri din carne de vită, sucuri, ceaiuri și chiar vinuri.

Marhaba Cluj

Livrări la domiciliu, oriunde în Cluj

Pentru că timpul este tot mai important pentru fiecare dintre noi, Marhaba Cluj îți livrează acasă preparatele preferate, indiferent de zona în care locuiești. Mai mult decât atât, în weekend poți programa din timp când vrei să ajungă cumpărăturile la tine cumpărăturile. Pentru aceasta trebuie să îți faci rezervare în prealabil. Este bine să știi că timpul de livrare se încadrează la 45 de minute. Poți opta pentru livrare telefonică sau prin aplicația Takeaway.

Contact

? Adresa: Str. Louis Pasteur, nr. 73 (vizavi de Piața Agroalimentară din Zorilor)
☎️ +40.770.950.950
Facebook | Instagram

Program

L – V: 09:00 – 20:00
S: 09:00 – 16:00
D: 09:00 – 14:00

 

Informatii de contact

Numele locatiei: Marhaba Cluj – carmangerie Halal și boutique arăbesc
Contact: E-mail Facebook
Telefon: +40.770.950.950
Orar: L - V: 09:00 - 20:00
S: 09:00 - 16:00
D: 09:00 - 14:00
Locație: Încărcați harta

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie