Restaurant Culina Nostra

Culina Nostra

Clãdirea încãrcatã de istorie care adãposteşte Bistroul Culina Nostra este martora evenimentelor de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 de mai bine de jumãtate de mileniu. Prin poarta cu boltã cilindricã, construitǎ în secolul al 15-lea treceau odatã meseriaşi ai vremii. Apoi, câteva secole mai târziu, în sãlile de la etaj brodau domnişoarele Wesselényi, în timp ce muzicienii cântau piesele lui Beethoven urechilor melomane. Casa cu cincisprezece încãperi şi-a urmat destinul, fiind cumpãratã de înstãrita familie de negustori a Biasinilor.

La parterul clãdirii cu portal cu boltã în stil gotic, de-a lungul vremii au funcţionat ateliere de aurit, pielãrie şi tiparniţã.

La sfârşitul secolului al 19-lea, clãdirea a ajuns în proprietatea Bisericii Unitariene din Transilvania.

Bucãtãria acestui bistro se inspirã din genius loci. Oaspeţii noştri se pot aştepta la bucatele cu tradiţie secularã ale bucãtãriei transilvãnene, gustul obligându-se a fi nealterat şi specific.

La Bistroul Culina Nostra găsiţi tot ce trebuie pentru o masă copioasă: la prânz puteţi alege dintre trei meniuri care cuprind supa, felul doi, desertul; pentru cină puteţi alege pe lângă mâncărurile preparate şi dintr-o diversitate de produse de carne şi brânzeturi preparate în mod tradiţional. Nu poate lipsi nici vinul, ca şi coroana unei mese bogate.

 

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie