Cluj 2021 – Capitala Culturala Europeana

Cluj 2021 – Capitala Culturala Europeana

Programul Capitală Culturală Europeană a început în 1985, la iniţiativa fostei actriţe Melina Mercouri, pe atunci ministru al culturii în Grecia, şi a lui Jack Lang, omologul său din Franţa. Încă de la început, capitalele culturale au avut ca scop apropierea între diversele popoare ale Europei. Impactul evenimentului asupra oraşului a fost puternic, atât cultural, cât şi turistic şi socio-economic, un număr mare de turişti alegând să cerceteze pe îndelete capitala europeană a fiecărui an. Oraşele alese au etalat, pe rând, exuberanţa culturală şi diversitatea ţării lor, dar şi elementele comune cu ale altor popoare, promovând cunoaşterea reciprocă şi un sentiment de apartenenţă la comunitatea europeană.

Liverpoolul se poate lăuda că a avut în 2008 cu 12% mai mulţi turişti, în medie, comparativ cu anul precedent; 10 milioane de oameni au participat la un eveniment cultural în acel an, iar toţi copiii din toate şcolile din oraş au luat parte la cel puţin o activitate în timpul anului. 200 de proiecte culturale găzduite de Linz în 2009 au generat 7.700 de evenimente, au implicat 5.000 de artişti şi au dus la lărgirea paletei PIB-ului regional cu 8,4 milioane €; aproape 60% din locuitorii oraşului Luxemburg au vizitat evenimentul CCE din 2007 şi 139 de proiecte transfrontaliere au fost implementate cu parteneri din Marea Regiune. În Stavanger au avut loc în 2008 colaborări, coproducţii şi schimburi cu 54 de ţări şi 73 de delegaţii internaţionale oficiale au fost primite la Sibiu în 2007.

Totuşi, Capitala Culturală Europeană înseamnă, în primul rând, un proces de schimbare şi transformare pentru un oraş, atât în privinţa imaginii sale, cât şi a infrastructurii, sectorului cultural, precum şi a cetăţenilor săi. Efectele schimbărilor sunt gândite ca să aibă efecte benefice încă foarte mulţi ani după eveniment. „Luxemburg 2007 începe în 2008”, scria inspirat în proiectul oraşului la acea vreme. Efectele pe termen lung pot fi foarte variate, unele măsurabile, iar altele mai puţin.

Dincolo de impactul pe termen scurt, Capitalele Culturale lasă în urmă o moştenire (Legacy) pe care niciun alt proiect european pare să nu poată fi capabil a o atinge. Primul tip de moştenire, subliniat de mai multe oraşe care au fost capitale europene, s-a manifestat în zona infrastructurii culturale. Se înscriu aici locaţii noi sau altele renovate care trăiesc şi după acest eveniment şi ajută oraşul să găzduiască manifestări culturale şi, implicit, să fie mai atractiv pentru locuitorii săi. Efectele pot să se extindă la alte zone ale economiei locale. 

Exemple sugestive în acest sens ar fi Rotonde Grande din Luxemburg 2007 (clădire destinată iniţial pentru producţie industrială de trenuri şi restaurată ca loc de întâlniri culturale), Maison Folies din Lille 2004 (o serie de vechi clădiri industriale care de atunci găzduiesc expoziţii culturale, spectacole şi ateliere de lucru), noul stadion construit pe docuri în Liverpool în 2008 sau noile centre de artă contemporană deschise în Salamanca în 2002 sau la Stavanger în 2008. Proiectele erau planificate înainte în unele cazuri, însă perspectiva de a deveni capitală europeană a ajutat la concentrarea ideilor şi a servit drept catalizator pentru completarea lor.

Pe lângă obiectivele culturale, oraşele şi-au dezvoltat masiv infrastructura de transport, conservarea clădirilor de patrimoniu sau infrastructura turistică schimbând astfel pentru totdeauna geografia urbană şi potenţialul economic al oraşului.

Dezvoltarea infrastructurii a fost mereu dublată de dezvoltarea sentimentului de coeziune socială la nivel de oraş sau regiune. Proiectele de voluntariat au implicat toate componentele structurilor sociale ale oraşelor de la tineri la vârstnici, de la periferii la zonele centrale, de la persoanele înstărite la cele cu venituri mai mici. Participarea cetăţenilor şi incluziunea au devenit elemente cheie în succesul proiectelor Capitalelor Culturale. Patras (Grecia) a dezvoltat un concept inedit în 2006 pentru voluntari care au devenit ambasadori ai oraşului responsabilizând în acest fel cetăţenii şi ducând într-o altă sferă dimensiunea voluntară, o sferă care îmbină munca cu diplomaţia. În 2008, Liverpool (Marea Britanie) a dat şansa locuitorilor dintr-un întreg district – Meyerside – de a deveni gazdele oficiale ale oraşului (City host), iar în 2004 Lille (Franţa) a folosit întreaga reţea şcolară a oraşului pentru a pregăti tineri voluntari.

Capitala Culturală a devenit astăzi mecanism de soluţionare a conflictelor interetnice şi de incluziune a persoanelor defavorizate. Rolul de liant între popoarele Europei a fost dezvoltat în interiorul oraşului devenind o legătură între diferitele universuri sociale.

În esenţa sa, ideea de Capitală Culturală Europeană reuneşte oamenii, cultura şi oraşul – cele trei componente esenţiale fără de care un asemenea proiect nu poate exista – şi insuflă un sentiment de mândrie şi de apartenenţă la comunitate şi la Europa. Titlul devine astfel o şansă unică pentru oraşe, pentru oamenii lor, precum şi pentru Uniunea Europeană în ansamblul său.