Ceainaria Sakura, Cluj-Napoca

Ceainaria Sakura, Cluj-Napoca

Situată pe Bulevardul Moţilor nr. 48, ceainăria cu specific japonez Sakura se adresează exclusiv nefumătorilor. Oferta nu include băuturi alcoolice, nici măcar sake – o băutură alcoolică tradiţională japoneză.

În schimb, clujenii pot savura câteva tipuri de ceai tradiţional (disponibile şi în diferite sortimente aromatizate): „sencha” – ceai verde, obţinut din frunze tinere, cel mai des folosit pentru prepararea sortimentelor aromatizate; „bancha” – obţinut din frunze mature, „hojicha” – ceai verde prăjit şi „genmaicha” – ceai verde cu boabe de orez prăjit. Un ceai mai special este „matcha” – ceai verde pudră, ce este servit în special la ocazii. Pentru a le fi simţite aromele, ceaiurile se servesc în mod obişnuit neîndulcite, însă doritorii pot utiliza şi zahăr.

Pe lângă ceaiurile tradiţionale japoneze, clienţii pot opta şi pentru ceaiuri europene, de fructe, medicinale, dar şi pentru alt tip de băuturi, sucuri naturale pe bază de sirop, fresh-uri de fructe, limonadă sau cafea instant. Personalul ceainăriei este îmbrăcat în haine tradiţionale japoneze, muzica şi decorul sunt, de asemenea, cu specific nipon. Între mesele localului se numără şi una tradiţională japoneză, lângă care dacă vrei să ajungi trebuie să te descalţi. „Ne adresăm în special celor care au interes pentru cultura japoneză, studenţi, tineri dornici de a-şi lărgi orizonturile. Am observat că sunt foarte mulţi studenţi pasionaţi de cultura noastră”, a precizat administratorul localului, Katsutaro Kawai, un japonez stabilit la Cluj de 20 de ani.

Ceainăria, deschisă în septembrie 2010, are o componentă de culturalizare şi familiarizare a vizitatorilor cu cultura japoneză, dar şi de promovare a sănătăţii. Parte integrantă a clubului Prietenii Japoniei din Cluj, localul găzduieşte mai multe dintre activităţile asociaţiei respective: club de şah japonez, atelier de origami, cenaclu „haiku” – de poezie tradiţională japoneză, atelier de desen. Ceainăria Sakura este deschiză de luni până vineri, între orele 12:00 şi 20:00.

sursa

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie