catedrala ortodoxa din cluj

Catedrala Ortodoxă din Cluj

Catedrala Ortodoxă din Cluj este unul dintre cele mai importante edificii religioase din municipiul Cluj-Napoca. A fost construită pe parcursul a zece ani, în perioada 1920-1930, imediat după unirea Transilvaniei cu România. Cu o înălțime de 64 m (până în vârful turlei mari), Catedrala Ortodoxă din Cluj are 8 turle și 4 clopote (cel mai mare clopot cântărind aproape 2 tone!). Edificiul poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a devenit catedrală arhiepiscopală în momentul în care scaunul eparhial al Clujului a primit rangul de arhiepiscopie.

Istoric

1919 Episcopul Nicolae Ivan se adresa Consiliului Dirigent al Transilvaniei, solicitând ajutor financiar pentru a construi catedrala ortodoxă din Cluj. Cererea a fost aprobată și, pentru început, Consiliul a oferit 2 milioane de coroane austro-ungare.

1920 Episcopul Nicolae Ivan a înaintat o cerere către primăria clujeană pentru ca parcul din fața Teatrului Național să fie alocat ridicării catedralei. Această cerere a fost și ea acceptată, urmând un concurs de proiecte care a fost câștigat de arhitecții George Cristinel și Constantin Pomponiu. Planurile inițiale includeau modele din arhitectura brâncovenească, cu evidente influențe bizantine.

1923 Încep lucrările pe 10 septembrie, iar pe 7 octombrie 1923, se pune piatra de temelie. La festivitate au participat Carol I al României, prinț moștenitor, alături de Ion I.C. Brătianu, prim ministru.

1923-1926 Are loc prima fază a lucrărilor, în care s-a folosit un schelet de beton armat în care a fost zidită cărămidă, iar în exterior a fost pusă piatră de Baciu și Bompotoc. La final, o criptă a fost construită la subsol, aici fiind înmormântați apoi episcopul Nicolae Ivan, arhiepiscopul Teofil Herineanu, precum și mitropolitul Bartolomeu Anania.

1928-1933 Pictarea edificiului religios de către Anastasie Demian și Catul Bogdan, profesori la Academia de Artă.

5 noiembrie 1933 Are loc sfințirea catedralei, într-un cadru festiv, de către Patriarhul României, Miron Cristea, alături de Mitropolitul Transilvaniei, Nicoale Bălan și episcopul Nicolae Ivan, în prezența regelui Carol al II-lea, a prințului moștenitor Mihai, membrilor din guvernul României și a altor numeroase personalități.

Contact: 

Adresă: Piata Avram Iancu nr. 18, Cluj Napoca
Telefon/Fax: +40.264.431.004
E-mail: [email protected]
Web: www.mitropolia-clujului.ro

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie

Ultimele Articole