Casa Municipală de Cultură Turda

Casa culturală ia ființă înainte de anul 1929 în fosta Casă Princiară,unde în prezent se află Muzeul de Istorie Turda, și funcționa sub patronajul Astrei. 

Actuala Casă de Cultură a fost înființată în anul 1948 sub denumirea de Ateneul Popular „Nicolae Bălcescu”, devenită apoi Cămin Cultural și transformată în anul 1958 în Casă Raională de Cultură. Aceasta avea menirea de a îndruma și controla activitatea căminelor culturale și a caselor de citit din raionul Turda.

Odată cu reforma administrativă din anul 1968, instituția a devenit Casa Municipală de Cultură, cu activitate la sediu, la cele două filiale din Turda Nouă și Poiana, la căminele culturale din comunele de subordonare municipală Mihai Viteazu și Săndulești, până în anul 1989. Din anul 1981 sediul instituției se află pe strada Avram Iancu nr. 12.

De-a lungul anilor au existat multiple formații artistice de amatori: Ansamblul folcloric Chemarea Moților, ulterior denumit Potaissa, balet, cenaclu literar, cercuri de pictură, ceramică, filatelie, racheto-modelism, artă fotografică, teatru, recitatori, cât și cercuri cu caracter aplicativ în cadrul Universității Populare-radiotehnică, depanare TV, dactilografie, croitorie, ospătari, etc.

Activitatea actuală a Casei de Cultură se concentrează pe programele menite să asigure conservarea și promovarea culturii tradiționale (secția Folclor), educația permanentă prin cursurile de reorientare, reconversie, reformare profesională din cadrul Universității Populare, cultivarea și promovarea talentelor muzicale (secția Muzică), edicația prin arte (secția Arte Vizuale), parteneriatul cu Școala de Arte Cluj – secțiile pictură, inițiere corală, joc popular, canto.

În cadrul Casei de Cultură își desfășoară activitatea următoarele formații, cercuri, cluburi:

– Corul municipal Armonia, Cercul de Educație Pro Patria, Cercul Filatelic, Fanfara de tineret Potaissa, Femina Club, Cercul de arte vizuale, Cenaclul literar Pavel Dan;

– Secțiunea Folclor: Ansamblul folcloric Datina Turdeană, 2 formații de dansatori, taraf, soliști vocali;

– Secțiunea Muzică – tineret: formațiile Simpatix, Musica Viva, Do-Re-Mi, Roua, Prima Vera, 4 Teens.

Activitățile de amploare inițiate de Casa Municipală de Cultură Turda sunt următoarele: Primăvara Culturală Turdeană, Festivalul de Folclor, Festivalul de Fanfară, Festivalul Raza Soarelui. În cadrul activităților desfășurate s-au obținut și numeroase premii și trofee la concursuri muzicale și festivaluri din țară și străinătate, premii care înscriu Turda în prima clasă a localităților care au o bogată activitate cultural artistică. (sursa foto)

Contact:

Adresă: str. Avram Iancu nr. 12, Turda, jud. Cluj

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie