Loading Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

24 martie la ora 19:00 - 20:30

Locație

Cinema ARTA
Cinema ARTA str. Universității, nr. 3
Cluj-Napoca, RO
+ Harta Google
Location : Încărcați harta

UrbanEye Film Festival revine la Cinema ARTA cu o nouă serie de filme documentare despre viața urbană și oraș. În martie, la Seri de film UrbanEye redescoperim arhitecte care au modelat și modelează orașele de astăzi și de mâine & aflăm noi perspective asupra orașelor în care trăim.

PROGRAM

03.03 ora 19:00 CITY DREAMERS
10.03 ora 19:00 GRAY MATTERS
17.03 ora 19:00 TASTE OF CEMENT
24.03 ora 19:00 WARSAW: A CITY DIVIDED

————————————————————————-
CITY DREAMERS
r: Joseph Hillel | 2018 | 80′

„City Dreamers” este un film despre mediul urban în continuă schimbare și despre patru femei arhitect care lucrează, observă și gândesc de peste 70 de ani despre transformările care modelează orașele de astăzi și de mâine. Phyllis Lambert, Blanche Lemco van Ginkel, Cornelia Hahn Oberlander și Denise Scott Brown poate nu sunt nume foarte cunoscute, dar pasionații de arhitectură știu că acestea au colaborat cu unii dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai vremii, precum Mies van der Rohe, Le Corbusier, Louis Kahn și Robert Venturi. Pe parcursul carierei lor, au lăsat o urmă de neșters asupra mai multor orașe din America de Nord și Europa. City Dreamers este mai mult decât orice inspirat de lucrurile care le-au unit pe aceste patru femei de-a lungul carierei lor: „visul” lor către un oraș uman și incluziv.

Trailer: vimeo.com/324193176

————————————————————————-
GRAY MATTERS
r: Marco Orsini | 2014 | 76′

„Gray Matters” explorează lunga, fascinanta și complicata carieră a arhitectei și designerului Eileen Gray, a cărei viziune a contribuit la definirea modernismului în design, arhitectură și artă decorativă. După tranziția de la design la arhitectură, prima sa clădire a fost atribuită pe nedrept mentorului său, Le Corbusier. Dar în cei 98 de ani de viață, Gray a trăit suficient încât să fie redescoperită și aclamată. Astăzi, atingând sume exorbitante, creațiile sale artistice sunt socotite ca fiind ambigue și captivante, întocmai precum autoarea acestora.

Trailer: www.youtube.com/watch?v=e2zjZPhWoZY

————————————————————————-
TASTE OF CEMENT
r: Ziad Kalthoum | 2017 | 85′

Războiul libanez s-a terminat, dar cel sirian nu. În Beirut, muncitorii sirieni construiesc zgârie-nori. În Syria, pe de altă parte, casele le sunt bombardate. Filmul este un eseu emoționant ce dezvăluie viața în exil a muncitorilor de pe șantier, o viață trăită în frică, privată de unele dintre cele mai importante drepturi ale omului, dar nelipsită de speranța unei schimbări în bine, așteptată zi de zi în fața unui mic televizor cu știri de acasă.

Trailer: www.youtube.com/watch?v=fc3C2cQ7mGE

————————————————————————-
WARSAW: A CITY DIVIDED
r: Eric Bednarski | 2019 | 71′

„Varșovia – un oraș divizat” spune povestea construcției ghetoului din Varșovia, văzută din ambele părți ale zidului și moștenirea pe care a lăsat-o în orașul zilelor noastre. O nouă perspectivă asupra acelor timpuri tragice ale separării, distrugerii și genocidului este ilustrată prin imagini video din 1941 recent descoperite și mărturii ale supraviețuitorilor. Supraviețuitorii ghetto-ului și martorii își povestesc amintirile, iar arhitecți și istorici ai orașului examinează viziunea înfricoșătoare a naziștilor pentru Varșovia. Prin întrepătrunderea unui material bogat din trecut și imagini ale orașului de azi, care prezintă atât fața umană, cât și țesătura urbană a Varșoviei, documentarul reafirmă importanța și dificultatea necesității de a ne aminti.

————————————————————————-
UrbanEye este festivalul care vorbește despre oraș prin film. Cea de-a șaptea ediție a festivalului va avea loc în noiembrie, la București. Mai multe detalii pe www.urbaneye.ro.

————————————————————————-
Biletele pot fi achiziționate prin Eventbook: bit.ly/UrbanEyeARTA sau la cinema cu o oră înainte de începerea evenimentelor.