Loading Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

6 martie la ora 21:00 - 23:00

Locație

Cinema ARTA
Cinema ARTA str. Universității, nr. 3
Cluj-Napoca, RO
+ Harta Google
Location : Încărcați harta

Cel mai recent film al regizoarei austriace Jessica Hausner va rula la Cinema ARTA pe 6 & 13 martie, de la ora 21:00.

Într-o lume obsedată de goana după fericire și de îmbunătățirile genetice, pelicula spune o poveste modernă: o sclipitoare creatoare de plante bănuiește că ultima sa creație, o floare cu un miros ce-i face pe oameni fericiți, le modifică subtil personalitatea celor care-i inspiră polenul.

„Interpretările sunt calibrate cu un grad sau două mai departe de realitate. Îndrăzneț de sintetic în abordare, iată un film care, de la paleta coloristică la interpretare, sfidează etichetele. Pentru cei care preferă un cinema aventuros, povestea ar trebui să exercite un farmec la fel de hipnotic precum planta modificată genetic” scrie Screen Daily.

LITTLE JOE
Micul Joe | r: Jessica Hausner | 2019 | Marea Britanie, Austria, Germania | 105′ | AP12

Sinopsis:
Alice, mamă singură, este o foarte dedicată fitogeneticiană, angajată într-o companie specializată în dezvoltarea unor specii noi de plante. Prin inginerie genetică, Alice a conceput o floare purpurie cu totul deosebită, nu doar datorită frumuseții ei, ci și valorii terapeutice. Dacă e ținută la temperatura ideală, hrănită conform instrucțiunilor și dacă i se vorbește constant, planta își face fericit proprietarul. Deși politica internă a companiei o interzice, Alice își ia acasă un exemplar și i-l oferă cadou fiului ei, Joe. O botează împreună „Little Joe”. Însă pe măsură ce floarea lor crește, cresc și suspiciunile lui Alice că noua sa creație nu e chiar atât de inofensivă pe cât o sugerează numele de alint.

Trailer: www.youtube.com/watch?v=KwVc4bqfaa0

Biletele pot fi achiziționate prin Eventbook: bit.ly/LittleJoeARTA sau la cinema cu o oră înainte de începerea evenimentelor.