Se încarcă Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

sâmbătă, 28 octombrie 2017 la ora 12:00 - 14:00

|Recurring Eveniment (See all)

One event on miercuri, 1 noiembrie 2017 at 18:00

Detalii

Dată:
sâmbătă, 28 octombrie 2017
Timp:
12:00 - 14:00
Eveniment Categorii:
, ,
Etichete Eveniment
, , ,
Sit web:
https://www.facebook.com/ScenaUrbana/

Locație

Cimitirul Central
Cimitirul Central Cluj-Napoca, Cluj România

Concert de operă și tur ghidat în Cimitirul Central din Cluj

Tur ghidat: sâmbătă, 28 octombrie, ora 12:00 
Concert de operă: miercuri, 1 noiembrie, ora 18:00

Vă invităm să luați parte la ceea ce a devenit deja tradiție în seara de 1 noiembrie, sau de Luminație, așa cum este cunoscută în Ardeal: concertul de operă din Cimitirul Central / Házsongárd!

Organizat, pentru al treilea an consecutiv, de Scena Urbană, concertul va avea loc miercuri, 1 noiembrie, de la ora 18.00, și va fi susținut de orchestra și corul ”Opera Group Project”, sub bagheta dirijorului Vlad Eniu și în regia Inei Hudea.

Vor fi aproape 2 ore de interpretări excepționale din Verdi, Mozart, Schubert, Anton Pann, Bach, reunite sub genericul-umbrela ”Ave Maria”.

AVE MARIA – Concert

1 Noiembrie – ora 18:00
Orchestra și corul: Opera Group Project
Vlad ENIU – Dirijor, Pregătirea muzicală
Ina HUDEA – Regia artistică

PROGRAM:

Tatăl nostru – Alexandru Mânzat
Mozart Requiem: Lacrimosa, Ave Verum Corpus
Ave Maria Bach/Gounod – Alexandra Hordoan
Agnus Dei -A.Ramirez – Tudor Bărbos
Ave Maria – Franz Schubert – Sara Mihali
Rugăciune – Alexandra Hordoan
Puccini – Intermezzo
A. Ramirez – Missa Criolla: Kyrie – Alexandru Mânzat
Johann Sebastian Bach – Aria

Balerini: Sebastian Vlad, Ianc Florin, Ripa Alin, Hosu Sergiu
Costume: Vlad Bulgar

Tot sub același nume se desfășoară sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 12.00, un tur ghidat al cimitirului: EXPLICAREA GESTULUI ARHITECTURAL PRIN |ÎN|SEMN FUNERAR.

Turul va fi condus de șef lucrări dr. arh. Dan-Ionuţ Julean, din cadrul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism Cluj, pe baza hărții inedite realizate de arhitecți, o hartă a personalităților din diverse domenii (scriitori, artiști, oameni de știință, politicieni, sportiv) care odihnesc în acest loc.

”Avem același laitmotiv ca și anul trecut: Ave Maria. Pentru că i-a impresionat pe toți cei prezenți în Cimitirul Central de Luminație, pentru că au venit ei către noi să ne întrebe când mai organizăm ”exact la fel”. Pentru că emoția transmisă s-a amplificat de la un an la altul, de la Requiem, primul eveniment desfășurat de Scena Urbană în Házsongárd, în 2015, la Ave Maria de anul trecut. Este un alt fel de a descoperi un loc încărcat de povești, într-o zi dedicate până la urmă acestor povești și comunității din care ele provin, Luminația, sau Ziua Morților. Începem să intrăm în atmosferă în weekendul dinainte, prin parcurgerea ineditului tur ghidat, și culminăm cu emoția în stare pură din seara de 1 noiembrie: arii din opere angelice cântate în solemnitatea misterioasă a acestui loc, cimitirul”, spune arhitectul Daniela Maier, coordonator al proiectului și inițiatorul Scenei Urbane, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecților din România- filiala Transilvania.

Un scurt film despre ediția de anul trecut ”Ave Maria”:

Fotografii de anul trecut găsiți pe pagina de FB a Scenei Urbane, în albumul Ave Maria.

Proiectul ”Ave Maria” este organizat de Scena Urbană, un grup multidisciplinar în cadrul Ordinului Arhitecţilor din România Filiala Transilvania, coordonat de arhitect Daniela Maier, vicepreşedinte OART, care are ca scop reactivarea spaţiilor urbane şi redarea acestora comunităţii.

Scena Urbană foloseşte arta, activităţile sportive, ateliere şi intervenţii de landart pentru exemplificarea potenţialului cultural şi educaţional al spaţiilor urbane slab valorificate, cu readucerea acestora pe harta obiectivelor cultural-active ale Clujului.

Mai multe detalii, fotografii și filme de prezentare, găsiți aici:
Website Scena Urbană
Facebook Scena Urbană
Youtube Scena Urbană
Instagram Scena Urbană