Se încarcă Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

joi, 11 iulie 2019 la ora 17:00 - 23:00

|Recurring Eveniment (See all)

An event every day that begins at 17:00, repeating until duminică, 14 iulie 2019

Cluj Craft Beer Festival 2019, festivalul berii artizanale, revine într-o nouă locație | 11-14 iulie

Cea de-a treia ediție a Cluj Craft Beer Festival, eveniment dedicat berii artizanale și fabricilor independente din România, va avea loc în perioada 11-14 iulie 2019, în parcul Iulius din Cluj Napoca.

La cele 4 zile de festival vor fi prezenți peste 20 producători de bere și cidru artizanal, cu peste 100 sortimente diferite, băuturile fiind servite direct de către berari, din standurile amenajate la locația festivalului.

Berăriile artizanale vor avea standuri special amenajate, va exista o zonă destinată vendorilor de mâncare, o zonă pentru copii, precum și o scenă dedicată concertelor în aer liber.

Evenimentul va cuprinde o serie de mini-activități și workshopuri pentru pasionații de bere artizanală, iar în urma festivalului va fi produsă o nouă bere artizanală, pe baza preferințelor participanților.

Pahare de sticlă în locul celor de plastic

Accentul ediției de anul acesta este pe grija față de mediul înconjurător, organizatorii anunțând introducerea paharelor de sticlă în locul celor de plastic, utilizate anul trecut. Paharele de sticlă, personalizate cu logo-ul Cluj Craft Beer Festival, vor putea fi achiziționate la locația festivalului, sunt reutilizabile și pot fi păstrate ca suvenir.

Cluj Craft Beer Events 2019 c

O nouă locație, un spațiu mai generos

La eveniment se estimează prezența a peste 15.000 persoane, motiv pentru care locația a fost schimbată față de cea a anului trecut.

Ediția din 2018 a avut loc în parcul Hotelului Sport, cea de anul acesta fiind planificată în Iulius Parc, unde posibilitățile de desfășurare a activităților sunt mai numeroase. În plus, spațiul verde al Iulius Parc este mai generos, contribuind la atmosfera dorită de organizatori.

Berării îndrăgite de public

Până în acest moment, berăriile care au confirmat prezența lor la eveniment sunt:

Anagram
Amistad BEER
Bereta TM
Capra Noastră – Bere Artizanală făcută în Iași
Ground Zero Beer
Hop Hooligans
Bere Nemteana
Perfektum
Three Happy Brewers
Zaganu
Bere a la Cluj
Hophead Brewing
Oriel Beer
Patos Beer
▼ Pardon Beer
▼ Sapte Coline
Kutuma
Player One Brewery
Bere artizanala Sikaru
Cidru CLARKS

Organizatori: Blend. Brews and Bites, în parteneriat cu TdC Events și Iulius Mall.

Blend. Brews and Bites este un local în zona Hașdeului, axat pe promovarea și servirea berilor artizanale românești, având peste 70 sortimente de bere craft.TdC Events este o agenție de strategie și implementare marketing, concepte creative, design și producție, în special în zona de evenimente. Iulius Mall Cluj este cel de-al treilea mall al reţelei naţionale IULIUS, aflat mereu în strânsă legătură cu trendurile internaționale, prin portofoliul de branduri și opțiunile de recreere.

Locație

Iulius Parc Cluj-Napoca
Iulius Parc Cluj-Napoca str. Alexandru Vaida-Voievod, nr. 53B
Cluj-Napoca, 407132 Romania
+ Harta Google