Loading Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

vineri, 3 noiembrie 2017 la ora 8:00 - 22:00

|Recurring Eveniment (See all)

An event every day that begins at 8:00, repeating until duminică, 5 noiembrie 2017

Campionatul Mondial de Karate Fudokan Cluj 2017

Cluj-Napoca se pregătește să devină gazda celei de-a 7-a ediții a Campionatului Mondial de Karate Tradițional Fudokan. Organizat de Federația Internațională de Karate Tradițional Fudokan, alături de Asociația Județeană de Karate Tradițional Cluj, evenimentul va avea loc la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă, în perioada 3-5 noiembrie 2017.

La competiție vor participa aproximativ 1900 – 2000 de sportivi, la toate categoriile de vârstă, din peste 40 de țări!

Timp de 3 zile, publicul va urmări atât desfășurarea competiției, cât și demonstrații ale acestei arte marțiale. În Cluj, mulți copii practică acest sport, iar organizarea Campionatului Mondial în România, în orașul nostru, este un bun prilej pentru promovarea și îndrumarea copiilor înspre activități sportive în detrimentul unor activități sedentare. Școlile și părinții le pot oferi copiilor șansa de a urmări competiția, copiii cu vârsta sub 14 ani având intrare gratuită.

Sport în scop umanitar: pentru copiii abandonați și pentru cei proveniți din familii nevoiașe

Un aspect inedit al evenimentului constă în scopul umanitar asumat prin susținerea unei cauze sociale. Pe întreaga durată a campaniei de promovare, precum și pe durata desfășurării competiției, se dorește colectarea unor fonduri în valoare de 10.000 €, în vederea sprijinirii casei de copii a Fundației Casa AKSZA. Fundația este gazdă permanentă a 16 copii abandonați și reședință temporară pentru alți 18 copii proveniți din familii nevoiașe. Fundația le asigură cazare, hrană, îmbrăcăminte, programe after-school și le facilitează accesul la școală.

Cauza este susținută de către Federația Internațională de Karate Tradițional Fudokan, care asigură prin donație o parte din fondurile necesare. În plus, din fiecare bilet achiziționat de către public (10 lei/bilet), 30% se îndreaptă înspre Casa AKSZA.

Proiectul umanitar este inițiat de către Hotelul Hampton by Hilton din Cluj-Napoca, hotelul oficial al competiției, fiind sprijinit de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local, Consiliul Județean Cluj, Romania Shuttle, Nestle România, Smurd și alții.

Parteneri media: Cluj.com – Ghid Local,  AGERPRES, Amprenta Advertising, Dispersie, Napoca FM, Observator International, Realitatea FM Cluj, Ziua de Cluj

Locație

Cluj-Napoca, România + Harta Google