Terapie prin Artă – conexiuni între suflete, la spital | Invitație la Casino
Când oamenii se transformă în pacienți, adesea descoperă că le lipsește paciența, acea stare de calm și răbdare, care să-i țină încrezători și să-i apere de gânduri neliniștitoare. Spre deosebire de alte lucruri pe care oamenii se străduie să le obțină în viață, statutul de pacient nu e unul pentru care ne pregătim cu interes și entuziasm. Așa că oamenii care ajung în spitale au nevoie – mai mult ca oricând – să fie sprijiniți moral, să fie înveseliți, să fie atrași spre activități de relaxare și să fie impulsionați să descopere lucruri la care să se gândească, în afară de diagnostic, tratament, boală, restricții alimentare și intervenții medicale.
Ce putem face pentru a îmbunătăți starea emoțională pe perioada de internare într-un spital? Subiectul merită dezbătut în fiecare comunitate așa că vă lansăm invitația la evenimentul de închidere a celei de-a șasea ediții de Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy.
Organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Clujean, evenimentul va avea loc la Casino Centru de Cultură Urbană, joi, 19 iulie, de la ora 17:00 și va include prezentarea rezultatelor proiectului desfășurat începând din 11 iunie în patru dintre spitalele clujene.
Echipa ONG-ului Create.Act.Enjoy realizează încă din 2012 proiectul de Terapie prin Artă, care este în acest moment cea mai amplă inițiativă de acest fel din România. Anul acesta, artiștii și voluntarii Create.Act.Enjoy au interacționat cu peste 8.000 de pacienți, aparținători și cadre medicale în timpul momentelor artistice itinerante. Actorii și regizorii au lucrat cu 120 de pacienți în cadrul atelierelor creative desfășurate în spitale, iar voluntarii au avut peste 170 de întâlniri individuale cu pacienți care nu aveau vizitatori din familie. Cum s-au desfășurat activitățile și care au fost efectele vizibile și imediate veți putea descoperi prin expoziția de fotografie cu portrete și instantanee surprinse în spitale și prin materialele video realizate cu scopul informării comunității asupra beneficiilor aduse de terapia prin artă.
Evenimentul de la Casino este deschis publicului larg și presei, iar cu ajutorul partenerilor pe care proiectul de Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy îi are în cadrul spitalelor – Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Dr. Octavian Fodor” – și a Centrului Cultural Clujean, echipa ONG-ului își propune să aducă laolaltă manageri de spitale, personal medical, factori de decizie din rândul autorităților locale, actuali și posibili susținători ai proiectului de Terapie prin Artă.
În timpul evenimentului de prezentare, care va încheia cea de-a șasea ediție a proiectului Terapie prin Artă, cateringul va fi asigurat de Food Waste Combat, inițiativa de reducere a risipei alimentare care a câștigat cu un an în urmă trofeul TEDxEroilor, pe care anul acesta l-a câștigat proiectul Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy.
Andrea Cadar, a cărei experiență în voluntariat e mult mai vastă, mărturisește despre implicarea ei în proiectul de Terapie prin Artă:
„Din cei 7 ani de voluntariat, această experiență a fost cea mai profundă, grea, dar și aducătoare de lecții. Lecții precum: un om cu gândire pozitivă poate schimba și transforma alți patru oameni cu gândire negativă. Oamenii au nevoie de oameni. Oamenii sunt buni. Oamenii pot fi precum pasărea Phoenix: renasc din cenușă. Acest proiect a creat conexiuni între suflete. A adus cuvinte blânde celor care au avut nevoie să le audă. A dat ocazia oamenilor să își spună povestea.”
Materialele foto-video din edițiile precedente ale proiectului Terapie prin Artă se pot vedea pe site-ul oficial Create.Act.Enjoy sau pe canalul de Youtube.
Proiectul Terapie prin Artă – ediția a șasea este realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, al Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj, susținut de TEDxEroilor Award prezentat de AROBS Transilvania Software.
Parteneri: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Dr. Octavian Fodor”, Centrul Cultural Clujean, Beard Brothers, Cluster de Industrii Creative, Casino – Centru de Cultură Urbană, Departamentul de Sănătate Publică (FSPAC), Urania Palace, Fast Print
Parteneri media: TVR Cluj, Radio Cluj, cluj.com, cluju.ro, dispersie.ro, ilikecluj.ro, clujuldebuzunar.ro.