fabrica de bere

Fabrica de Bere Cluj

Locația Fabricii de Bere este o una unică în Cluj, care face parte din istoria orașului, așa că după ce-au renovat spațiul total, aceștia au revenit cu o locație fresh în care să te simți ca acasă.

În meniul fabricii de bere vei găsi gustul autentic al mâncării prin atenția pe care o acordă ingredientelor și vei cunoaște noul concept The Real Grill care merge numai bine cu berea. Da, e vorba de carne suculentă făcută la grătar. Iar dacă vrei să le încerci noul meniu, dar n-ai timp să treci pe la locație, poți să comanzi preparatele și chiar și berea artizanală și ei ți-o aduc acasă.

Tot în locația lor vei găsi cea mai mare selecție de bere artizanașă la draft sau la sticlă. Și apropo, știai că în spatele restaurantului încă se află fabrica de bere care astăzi produce bere artizanală Bârlog?

Și dacă tot așa stă treaba, poți să mergi chiar într-un tur de fabrică! Pe tot parcursul călătoriei printre malț și hamei o să ai parte de un ghid care o să-ți explice istoria locului și de ce-i așa important pentru Cluj. Totodată, o să-ți povestească și despre procesul prin care berea asta faină trece ca să ajungă în sticlele cu denumiri de domnitori neserioși. Una peste alta treaba-i simplă, trebuie să faci o programare pentru tur, acesta fiind privat sau de grup, iar de acolo drumul duce direct către degustarea de final!

Într-o locație aflată aproape de centrul istoric al Clujului, dar unde ai parte de liniște și unde își poți savura liniștit berea, la Fabrica de Bere te poți bucura în zilele însorite și de două terase, și ghici ce, poți să-ți aduci și patrupedul, căci noua locație este pet friendly.

În plus, în local poți găzdui evenimente de tot felul, iar Fabrica de Bere te va ajuta cu tot ce-ai nevoie pentru o seară pe cinste.

Program: Luni – Duminică: 09:00 – 00:00

Contact: Telefon: 0745 393 333; E-mail: [email protected]

Web: Fabrica de bere

Facebook: Fabrica de bere

Adresa: Calea Mănăștur 2-6, Cluj Napoca

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fii în pas cu noutățile, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook

Informatii de contact

Program: Luni – Duminică: 09:00 – 00:00
Contact: Telefon: 0745 393 333; E-mail: [email protected]
Adresa: Calea Mănăștur 2-6, Cluj Napoca

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie

Ultimele Articole