Centrul Cultural German Cluj

Centrul Cultural German Cluj

Din 1994, Centrul Cultural German Cluj-Napoca este unul dintre susţinătorii principali ai dialogului continuu dintre Germania şi România.
Prin cursuri moderne de limbă germană, o bibliotecă bogată şi un program cultural deosebit prezentăm o imagine autentică a Germaniei moderne şi promovăm cooperarea cu parteneri locali.
Programul Centrului Cultural German se adresează tuturor celor care sunt interesaţi de cultura germană şi europeană.

Expoziţii, concerte, ateliere, seri literare şi de film – un program diversificat, care oferă publicului clujean posibilitatea de a cunoaşte scena culturală germană contemporană. Centrul Cultural German încurajează dialogul creatorilor de cultură şi al tinerilor şi susţine acţiuni ale societăţii civile. Prin activitatea sa culturală, Centrul Cultural German doreşte să între în dialog cu iniţiativele locale şi să se implice în susţinerea lor.

Un număr de peste 6000 de cărţi în limba germană îşi aşteaptă cititorii la Biblioteca Germană din cadrul Centrului Cultural German Cluj. Pe lângă beletristică, în bibliotecă se află şi numeroase cărţi de specialitate din diferite domenii. De asemenea, biblioteca oferă numeroase materiale referitoare la geografia, istoria şi cultura germană, precum şi la cele mai actuale chestiuni politice. Cursul evenimentelor contemporane poate fi urmărit în ziarele şi revistele de limbă germană.

 Tinerilor noştri cititori le oferim o gamă bogată de cărţi, reviste şi benzi desenate, care pot fi împrumutate. Fondul de carte al bibliotecii este completat de DVD-uri şi CD-uri ce pot fi împrumutate sau utilizate în bibliotecă. De asemenea, biblioteca pune cititorilor la dispoziție două computere cu internet și internet wireless pentru laptopul personal. În bibliotecă, cei interesaţi pot viziona  programe TV în limba germană, recepţionate cu ajutorul antenei de satelit.

Catalogul Bibliotecii Germane a Centrului Cultural German, al Bibliotecii Forumului Democrat al Germanilor şi cel al Bibliotecii Catedrei de Germanistică au fost reunite într-un singur catalog electronic, care poate fi accesat de pe pagina web a Centrului Cultural German Cluj.

Biblioteca Germană din cadrul Centrului Cultural German Cluj a fost înfiinţată în urma colaborării dintre Goethe-Institut din Bucureşti şi Universitatea Babeş-Bolyai.

Cursuri de limbă moderne şi de calitate stau în centrul activităţii noastre. În calitate de partener acreditat al Institutului Goethe, oferim cursuri de limbă germană pentru toate nivelurile Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. Punem mult accent pe calificarea personalului didactic şi pe materiale moderne de predare. Comunicarea ca mijloc de predare şi un mod de abordare intercultural asigură o învăţare mai rapidă şi mai eficientă a limbii.

Fie pentru un loc de studiu sau de muncă în Germania, noi oferim examene numeroase pentru toate diplomele şi certificatele necesare. (sursa)

Contact:

Adresa: str. Universităţii nr. 7-9, Cluj-Napoca

Telefon: 0264 594 492

E-mail: [email protected]

Web: www.kulturzentrum-klausenburg.ro

Informatii de contact

Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.

Va multumim!

User Reviews

{{ reviewsOverall }} / 5 Utilizatori (0 voturi)
Rating0
Scrie o recenzie