Premiile C.FAC

de | | 2 Minute

Premiile C.FAC

Sute de locuri de muncă la Cluj, pentru tinerii francofoni

Sute de tineri clujeni au oportunitatea de a munci în cadrul unor firme de prestigiu, cu condiția cunoașterii limbii franceze. Unii dintre cei mai importanți angajatori s-au întâlnit cu tinerii elevi din Cluj în cadrul galei de decernare a trofeelor Prix du C.FAC, organizată joi, 9 aprilie, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai de către Clubul Francofon de Afaceri din Cluj (C.FAC).
31 de elevi și profesori de la licee din Transilvania au fost premiați în acest concurs. Găsiți lista completă a câștigătorilor aici.
Competiția a fost deschisă elevilor de liceu care cunosc limba franceză și care au avut astfel ocazia de a se întâlnit deopotrivă cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai celui universitar. Bettina Plassmann, reprezentanta companiei Steelcase, a subliniat faptul că stăpânirea limbii franceze reprezintă o șansă importantă pentru tinerii clujeni. ”Acest fapt oferă multe posibilități economice sau de șansa unor schimburi culturale, unor schimburi profesionale în general, cu cei din țări francofone”, a spus Bettina Plassmann.

La rândul său, directorul Institutului Francez din Cluj, Bennoit Bavouset, a subliniat faptul că ”Limba franceză nu este doar o limbă a culturii, ci o limbă care este utilizată pentru a comunica în domenii precum economia, dreptul, știința, sportul. Nu trebuie să contrapunem aceste lucruri. Putem să utilizăm în domeniul economiei toate experiențele culturale de care avem parte”, a spus Bennoit Bavouset.

premiile c.fac

Consulul onorific al Franței la Cluj, Pascal Fesneau, care conduce și compania Energom, a arătat că piața muncii pentru cei care cunosc limba franceză este într-o expansiune susținută. Dacă în prezent în lume există 230 de milioane de fancofoni, până în anul 2050, această cifră va ajunge la 500 de milioane. Tot el a declarat că statisticile demonstrează că șansele încheierii unui contract cu o firmă francofonă sunt cu 25 la sută mai mari dacă partenerul acelei societăți vorbește limba franceză. Iar concursul Prix du C.FAC dorește să stimuleze și mai mult interesul tinerilor pentru limba franceză, a cărei cunoaștere oferă tot mai multe oportunități în domeniul carierei și afacerilor. ”Noi am decis să organizăm acest concurs, care, pe de o parte, are un aspect care ține de francofonie, de stăpânirea limbii franceze, iar pe de altă parte, are un aspect tehnic. În acest an am avut trei secțiuni: IT, tehnică și design”, a spus Pascal Fesneau.

Vicepreședintele Schneider Electric, Petre Butu, a declarat că tinerii nu trebuie să neglijeze pregătirea lor profesională sub aspect tehnic, dar trebuie neaparat să își dezvolte abilitățile lingvistice. ”A ști o singură limbă străină în ziua de astăzi nu mai este un avantaj. A ști două, deja te plasezi într-o poziție corectă pe piața forței de muncă. A ști trei, deja ai un mare avantaj. De aceea, noi susținem ca tinerii de azi să cunoască două limbi de circulație și, dacă se poate, o limbă puțin mai exotică”, a spus Petre Butu.
Fotografii de la eveniment găsiți atașate. De asemenea, imagini de la conferința de presă găsiți la acest link: