SOLD OUT! Toate abonamentele ELECTRIC CASTLE au fost vândute

de | | 2 Minute

SOLD OUT! Toate abonamentele ELECTRIC CASTLE au fost vândute

 

20.000 de oameni și-au rezervat deja un loc la Electric Castle
pentru toate cele 4 zile de festival
CLUJ-NAPOCA – 16 mai 2014: ELECTRIC CASTLE anunță că toate abonamentele disponibile pentru ediția 2015 au fost vândute. Începând de astăzi, 16 mai, vor mai fi puse în vânzare doar bilete pentru o zi, în limita a 3.000 de bilete pentru fiecare zi de festival. De asemenea, doar până în data de 25 mai, rămân disponibile biletele pentru camping.
Numărul de abonamente vândute până în prezent pentru toate cele patru zile arată că ELECTRIC CASTLE va depăși în 2015 recordul de audiență înregistrat anul trecut, de 79.000 de persoane. De altfel, anul acesta va aduce la Bonțida un festival mai puternic ca niciodată. După două ediții legendare, ELECTRIC CASTLE crește și în 2015, cu peste 220 de artiști anunțați pentru cele 6 scene ale festivalului, cu una în plus față de anul trecut.
„Comunitatea și oamenii extraordinari care au îndrăgit ELECTRIC CASTLE de la prima ediție ne-au ajutat să stabilim noi recorduri de audiență în fiecare an, iar în 2015 ne așteptăm ca, în total, numărul de participanți la festival să treacă de 100.000 de persoane. Am atins numărul maxim de abonamente posibil, odată cu ultimul prag de vânzare, asta și pentru că o mare parte din fani și-au cumpărat încă din toamnă biletele. Rezerva care mai există am păstrat-o pentru cei care știm că își doresc să ajungă la festival dar nu pot sta întreaga perioadă. Îi așteptăm pe toți cu mai multe scene, mai mulți artiști, dar și cu activități programate pe parcursul întregii zile în care să poată simți și trăi «electric»”, a declarat Teodor Negrea, directorul artistic al festivalului.
Electric Castle a devenit la doar a doua ediție cel mai mare festival din România. Evenimentul a intrat a doua oară consecutiv finala competiției European Festival Awards, la categoria Best Medium Sized Festival, ceea ce demonstrează că Electric Castle și‑a propus să ajungă unul dintre cele mai mari și mai importante evenimente din Europa de Est.
Prețul unui bilet pentru o zi este de 149 de lei, iar cel pentru un abonament de camping este de 59 de lei pentru toate zilele de festival. Biletele pot fi cumpărate în continuare folosind aceeași rețea de distribuție: site‑ul electriccastle.ro, mobile app‑ul Electric Castle (iOS& Android), eventim.ro, rețeaua Eventim (Domo, Germanos, Orange, Vodafone, Cărturești) și locațiile partenere Electric Castle. Mai multe detalii pe http://electriccastle.ro/tickets