Să călătorești e cea mai bună afacere de familie…

de | | 6 Minute

Să călătorești e cea mai bună afacere de familie…

,,Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Puțini știm atunci, copii fiind, că vrem să ,,devenim”… călători. Să vedem lumea, să trăim, pe rând, cât mai autentic, tot ce are ea de oferit: culori și oameni, civilizații de mult uitate sau faimoase datorită progresului, locuri care au stârnit curiozitatea a mii și mii de oameni sau locuri ascunse, pe care le descoperi întâmplător și care îți rămân în suflet.

E o nevoie de evadare din cotidian care zace în fiecare dintre noi. Însă, așa cum frumos au ilustrat cartea și filmul ,,Into the wild”, fericirea e reală doar atunci când e împărtășită, o lecție pe care unii o învățăm mai devreme în viață, alții mai târziu. Eu sunt una dintre acele persoane care se îmbolnăvește dacă stă prea mult pe loc; trebuie, din când în când, să îmi fac bagajele și să plec. Iar în ultimii ani, am învățat cât de importanți sunt oamenii care sunt alături de tine în călătoriile pe care le faci…

Săptămâna trecută, deloc întâmplător, pașii m-au purtat până pe strada Republicii 3, la Crisoldo Tur. Așa l-am întâlnit pe Rareș Solomon și am reușit, discutând puțin cu el, să aflu câte ceva despre acea armonie dintre a face ceea ce îți place în viață și a-ți face și o carieră din asta.

E o ,,călătorie în timp”, așa cum frumos a numit-o el. Una pe care o vede pe un fir cronologic, al amintirilor frumoase și al nostalgiilor specifice oricărui început de drum.

crisoldo tur afacere de familie,,Noi am călătorit de la o vârstă fragedă”, îmi mărturisește ușor entuziasmat. ,,Erau anii ’90, nu exista agenția pe-atunci, însă am încercat mereu să călătorim în grup mare, ne simțeam bine așa, ne plăceau oamenii și atmosfera care se crea în fiecare călătorie.”

Pentru că eu călătoresc destul de spontan, după cum e momentul, vreau să aflu cum își organizează și alții plecările. Când vine vorba de călătorii, uneori cel mai greu e să alegi destinația… Știu și cât de important e să fie întreg grupul de acord cu deciziile luate. Voi ce destinații alegeați atunci?

R: Eram, de loc, din Hunedoara, iar pe timpul verii veneau prieteni din Germania. Ne strângeam toți, familie și prieteni, și, cum meleagurile străine nu erau tocmai accesibile în perioada respectivă, am început cu România: alegeam de regulă litoralul sau zona de munte – Bran, Sinaia, Poiana Brașov sau Straja erau destinațiile noastre preferate.

Când ați făcut această trecere de la simple călătorii alături de prieteni la o agenție de turism?

R: În 2003, când pentru a călători în străinătate nu mai era nevoie de viză, am hotărât să deschidem agenția de turism. A fost o urmare naturală a modului nostru de a ne petrece timpul alături de familie și prieteni.

Îți mai amintești prima locație înspre care v-ați îndreptat, ca și agenție?

crisoldo tur afacere de familieR: Sigur că da! A fost Grecia, cu insulele Creta, Corfu, Rodos și Zakynthos. De altfel, a rămas și destinația noastră preferată, ne-am întors de multe ori acolo… În același timp, am încercat întotdeauna să descoperim noi locații, cât mai diverse, cu tradiții deosebite și un specific culinar aparte.
Face o mică pauză și adaugă zâmbind: ,,Știi, pentru noi Crisoldo Tur este o afacere de familie și, cumva, în fiecare loc pe care-l vizitam, căutam această familiaritate. Alegeam mereu mici taverne sau restaurante cu specific tradițional, la rândul lor afaceri de familie. Acolo găsești autenticul – atât în mâncare, cât și în atmosfera locului.”

Observ și știu că sunteți foarte implicați în organizarea acestor călătorii. Ca și curiozitate: participați și voi în mod direct la ele, vă alăturați grupului? Și cine sunt oamenii care apelează la voi?

R: Da, sigur, noi întotdeauna am gândit această agenție ca o afacere de familie și reflectă oarecum valorile noastre. Suntem împreună în această ,,călătorie”… Participam mereu, întreaga familie, la aceste ieșiri, încă de la bun început, tocmai pentru că ne plăcea compania celorlalți, distracția, glumele și voia bună specifică acestor călătorii.
Mergeam cu oameni pe care îi cunoșteam deja, ca prieteni de familie, sau cu oameni pe care urma să îi cunoaștem pe traseu, oameni care și-au făcut un obicei din a călători sau oameni care ieșeau pentru prima dată din țară, iar domeniile de activitate ale acestora sunt extrem de variate!
Acesta este și farmecul: ne adaptăm și ținem cont de preferințele oamenilor, suntem acolo, alături de ei și scopul nostru, ca și al lor, e ca toată lumea să se simtă bine. Și, în general, oamenii au fost mulțumiți și au apelat apoi din nou la noi și pentru alte tipuri de vacanțe.

[O scurtă pauză, savurăm cafeaua pe care Rareș a pus-o în cești de cum a ajuns aici, la agenție. E un spațiu primitor și luminos. După o jumătate de oră petrecută aici, îmi dau seama că atunci când sună un telefon, cineva (fericitul!) își pregătește bagajele pentru o vacanță. Dorul de ducă te cuprinde ușor și rapid…]

Îmi vorbești cu drag de toate aceste vacanțe, de oamenii care vi s-au alăturat. Cu siguranță aveți numeroase amintiri frumoase adunate. Un fel de suveniruri pentru suflet. (e momentul în care atât Rareș, cât și colegul lui, trec ușor de la zâmbet, la amuzament și, apoi, la râsete) 🙂

crisoldo tur afacere de familieR (către Claudiu): Da, îți amintești de șoferul acela care avea vată în urechi și nu auzea prea bine? (izbucnesc amândoi în râs și aflu și eu, apoi, amuzată, întâmplarea). Treceam prin multe peripeții și întâmplări care ne amuzau și de care ne amintim cu drag! De exemplu, într-una din vacanțe, un prieten nu reușea nicicum să adoarmă pe autocar. La prima pauză pe care am făcut-o, a coborât din autocar, l-am văzut că și-a scos rogojina și s-a întins pe jos să doarmă 🙂
Și pentru că tot vă ziceam de specificul culinar și de faptul că încercăm mereu să căutăm locații inedite, am ajuns la un moment dat la un restaurant la care, în fiecare zi, ni se prepara alt tip de mâncare, nu știai niciodată la ce să te aștepți. Într-o zi, am primit un pește care arăta ca un steak, iar în momentul în care finalizai porția, descopereai o albină de dimensiuni foarte mari! Mâncarea era foarte bună, de altfel, dar cu siguranță ne-a uimit prin ineditul preparatelor!

Cu siguranță v-ați extins și grupul de prieteni între timp, astfel de amintiri plăcute și amuzante aduc oamenii împreună.

R: Da, așa este! Încă de la început, în grupurile cu care mergeam, existau relații de prietenie, eram cunoștințe, ne știam unii pe alții. Normal, pe parcurs, tot mai mulți oameni au apelat la noi, însă mereu s-au legat prietenii în timpul acestor vacanțe. Oamenii se simt bine și asta se reflectă și în modul în care interacționează unii cu alții.

Înainte de a da fuga acasă și a-mi pregăti și eu bagajele de plecare, mai voiam să știu care este procedura prin care stabiliți de fiecare dată următoarele destinații. În grupul meu de ,,plimbăreți”, știu că acesta e un prim pas important. Voi cum alegeți?

crisoldo tur afacere de familieR: Încercăm mereu să ne raportăm atât la preferințele celorlalți, cât și la preferințele noastre. De exemplu, Spania, și când vorbim de Spania ne referim și la Valencia sau Mallorca, este o altă destinație care ne-a plăcut foarte mult și are fanii ei. Totodată, știm că există și iubitori ai anotimpului rece, motiv pentru care includem în planurile noastre și Austria, de exemplu, cu vacanțe de ski și nu numai. Noi venim cel mai adesea cu propunerea și suntem mereu deschiși sugestiilor. De multe ori, cei care au mai fost alături de noi, vin ei și ne întreabă unde mai mergem de data aceasta, ce să vedem, ce să mai facem anul acesta.
În fiecare an, încercăm să avem o experiență diferită. Considerăm că avem mult mai multe de învățat dacă vedem locuri noi, întâlnim oameni noi și interacționăm cu tradițiile și specificul acestor destinații de vacanțe.

Scurta mea vizită la Crisoldo Tur a fost, într-adevăr, o călătorie în timp – printre amintiri frumoase și zâmbete nostalgice. Și dacă înainte mi-era dor de ducă, acum e un fel de elan – de a ieși în lume și a descoperi ce are ea de oferit.
Rareș Solomon și întreaga familie, de altfel: Bogdan (fratele său) și părinții lor – Mircea și Mihaela Solomon, și-au transformat pasiunea într-o afacere de familie. Și când faci ceea ce îți place, se simte, le transmiți acest lucru și celor din jurul tău. Și acest lucru, atmosfera și modul în care te simți alături de oamenii din jurul tău, poate să facă toată diferența într-o vacanță.

Pentru cei care visează și ei la călătorii, vizite, locuri noi sau dragi, pe Rareș îl găsiți la Crisoldo Tur:
Str. Republicii, nr. 3
Tel: (+40) 371 077 499
Tel/fax: (+40) 264 236 170
Mobil: (+40) 727 892 322
Web: facebook.com/crisoldotur