Parada Automobilelor Retro 2015, ediţia a VIII-a

de | | < 1 Minute

Parada Automobilelor Retro 2015, ediţia a VIII-a

Cel mai mare eveniment al automobilelor retro din Transilvania revine weekendul acesta la Polus Center. Aproximativ 50 de bijuterii pe patru roți, atât din ţară cât şi din străinătate vor fi prezente la cea de-a VIII-a ediție a Paradei Automobilelor Retro.
Ca în fiecare an, clienții centrului comercial din inima Transilvaniei vor putea admira o expoziție auto plină de eleganță, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Paradei Automobilelor Retro.
Maşini elegante şi confortabile, maşini economice dar şi de război, vor fi prezente în evenimentul cu tradiţie. Cele aproximativ 50 de „bătrânele doamne” vor încânta publicul atât în parcarea Polus Center cât şi în Parcul Central din Cluj-Napoca, dar şi într-o paradă care va străbate oraşul între cele două locaţii.
Evenimentul va avea loc duminică, 24 mai 2015, de la ora 10.30, în parcarea Polus Center, apoi parada va continua la Centrul de Cultură Urbană CASINO din Parcul Central, de la ora 14.00.
Polus Center Cluj este cel mai întins centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea Immofinanz Center Management România SRL.