„Drumurile noastre toate”

de | | 2 Minute

In comuna Măguri-Răcătau, cetățenii sătui să circule pe drumuri de ev mediu, au ales un mod inedit de a-și manifesta nemultumirea față de cei însărcinați cu administrarea drumurilor județene.

Au ales calea facebook-ului ca să protesteze în mod pașnic. Astfel că pe o pagină personala de facebook a fost postat un colaj, în care diferența dintre drumul administrat de la județ și cel întreținut de primăria din Măguri-Răcătau lasă privitorul fără comentarii.

Totuși comentariile acelora care circulă zilnic pe un astfel de drum nu au întârziat să apară. „Drumul județean e de evul mediu. La fel e și spre Marisel. De 41 de ani de când a făcut Ceaușescu drumurile astea nu au mai fost în stare să mai tragă un covor de asfalt”, declară o localnică.

Voicu Tomos

De altfel, zilele trecute, pe aceeași pagină de facebook, au mai fost postate și alte fotografii care înfățișează atitudinea oamenilor din zonă vizavi de problema nerezolvantă a drumului. Aceștia au plantat în gropile din drumul județean din comuna Măguri-Răcătau molizi, senzația fiind destul de ciudată având în vedere că nu este o zonă de plantații, însă demersul lor este pentru a atrage într-un fel atenția autorităților să intervină ca să poată circula cât de cât normal.

Directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj, Mircea Avram a declarat pentru presa clujeană, mai precis pentru www.ziuadecj.realitatea.net că „anul acesta s-a intervenit cu plombări de la Gilău până la Măguri-Răcătău şi urmează în scurt timp să se intervină şi acolo cu reprofilare şi adăugare de material pietros”.

Directorul Mircea Avram a mai declarat că de la Răcătău la Măguri nu este prevăzut covor asfaltic, doar pretuire, dar că speră să se facă tot drumul.

Tia Sîrca

redactor Cluj.Com