Copii pentru Copii la Q Cafe

de | | 2 Minute

Copii pentru Copii la Q Cafe

Vrei să zâmbeşti mai des?

Dacă da, va invitam la”Copii pentru copii”, proiectul de tradiţie al Consiliului Judeţean al Elevilor Cluj, care are loc pe data de 19 decembrie, de la ora 18:00, în Q Caffee. Acest proiect are caracter umanitar şi scopul lui este în primul rând, readucerea zâmbetului pe chipul copiilor în nevoie. Organizatorii evenimentului pregătesc, de asemenea, pentru cei invitaţi şi o sesiune de donaţii care constă în hăinuţe, jucării, dulciuri şi rechizite. Aşteptăm toţi aspiranţii la mai bine în această seară specială din preajma Crăciunului, pentru că ”dar din dar se face”.

Aceste mici atenţii, se vor dona centrului de plasament”Pinocchio” pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi mintale severe şi totodată, unui adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii ”Arlechino”. În cadrul iniţiativei noastre, dorim să atragem publicul la această seară socială pentru a învaţă cât de important este ”să fii cinstit” pentru că în final ”vei fi cinstit”, dar şi pentru a lua parte la o atmosfera caldă şi primitoare de Crăciun, în care, talentaţii – Sergiu Hudrea, Ilinca şi Andrei Ghircoias vor cânta colinde şi vor recita monologuri, pe fundalul suraselor şi zâmbetelor celor prezenţi.

„Sper ca ediția de anul acesta sa aibă un impact mai mare asupra publicului si să atragă cât mai mulți liceeni, aceştia din urmă să ducă mai departe tradiția de a face un bine. Cea mai mare satisfacție în urma efortului depus pentru realizarea acestui proiect, este zâmbetul sincer a celor mai puțin norocosi decât noi . Haideți sa fim impreuna, copii pentru copii!”, spune Florian Silvia, coordonatorul revistei „Viata de Liceu” si unul dintre organizatorii principali ai proiectului.

În urma încheierii demersurilor pentru strângerea de donații, proiectul se va sfârși cu împarțirea cadourilor de Crăciun in centrele de plasament. Copiii vor fi luați prin surprindere când Moș Crăciun și Crăciunița își vor face aparitia cu sacii foarte încărcati si plini de zâmbete, vor dărui mica bucurie pe care liceenii clujeni au prilejuit-o.

Dragostea și bunătatea pot fi o punte intre lumea în care aceste suflete curate se află si lumea noastră , lumea în care traim liberi cu puterea de a ințelege și de a ajuta.