Caini de salvare Transilvania

de | | 5 Minute

Caini de salvare Transilvania

 

 

Care este definitia unui erou?

Unul dintre sensuri este: „ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă”.

In urma unei intalniri cu niste oameni exceptionali si cainii lor, imi permit sa completez aceasta definitie. Erou poate fi orice fiinta care se distinge prin vitejie, prin curaj si dragoste de oameni.

Caini de salvare Transilvania

Vorbesc deisgur despre asociatia Caini de Salvare Transilvania (C.S.T),  un ONG care a luat fiinta in 2011 din pasiunea unor oameni, care au vazut in aceste patrupede un avantaj intr-o misiune de salvare a unei persoane disparute.

Asociatia numara 15 membri-voluntari activi, entuziasti si inimosi, fiecare antrenandu-si cainele sau. Cainii sunt de toate rasele si culorile, ciobanesti germani, labradori, goldeni, schnauzer, dog german, ciobanesc belgian.

Pana acum, membrii C.S.T au participat la 8 misiuni de salvare, unde au avut posibilitatea de a dovedi ca munca, dedicarea si pasiunea lor, dar si disciplina cainilor sunt factori esentiali in atingerea performantei.

In aceste actiuni, C.S.T colaboreaza cu institutii publice de urgenta: ISU, Salvamont (centre din Harghita, Alba sau Maramures), organizatii publice specializate in pregatirea cainilor de lucru: Centrul Chinologic al MAI din Sibiu si cu alte organizatii de profil din tara si strainatate.

In Romania nu exista o leglislatie clara privind includerea echipelor asistate de caini in misiunile de cautare, insa asociatia C.S.T a demonstrat deja ca folosirea cainilor de salvare in acest sens nu este doar scenariu de film de actiune, ci pura realitate, o realitate fericita.

 caini de salvare transilvania

Antrenamentele si taberele de pregatire ale cainilor

90 % din timpul lor, indiferent de conditiile meteo, acesti oameni de profesii dintre cele mai diferite si-l petrec pe terenul din spatele hipermaketului Cora, prin cladiri parasite sau prin padurea Faget, antrenandu-si prietenii patrupezi pentru tot felul de situatii care ar putea aparea intr-o misiune de salvare, antrenamentul lor continuand si acasa.

Antrenamentele sunt completate si de stagiile petrecute in strainatate, in tabere de specialitate in Austria sau Ungaria, tari cu o traditie de peste 40 de ani in acest domeniu. In urma acestora, dupa sute de ore de munca, cainii, dar si stapanii lor sunt supusi unor examene de atestare organizate de asemenea, in strainatate de catre forurile internationale. Pana acum, sapte din cele 15 echipe ale C.S.T au promovat aceste examene.

Din discutie in discutie am aflat ca in Austria, in misiunile de cautare se folosesc in jur de 70 de caini special antrenati, marind astfel sansele de a gasi victimele cu peste 70 %, deoarece aceste patrupede pot identifica mai usor urmele lasate de victima, se pot deplasa mai repede si au acces chiar si in spatii, unde vizual, oamenii nu se pot descurca. Concret, am aflat ca un caine de salvare poate echivala un efectiv de 5 oameni.

Proiectul de crowd-funding

Toate aceste deplasari si intretinerea acestor caini sunt extrem de costisitoare. Pana acum, membrii asociatiei s-au descurcat cu ajutorul sponsorizarilor, dar majoritatea cheltuielilor au fost sustinute din contributia personala.

Una din dotarile care ar ajuta acest centru consta intr-o remorca speciala in care sa fie trasnportati cainii, astfel incat sa nu mai fie nevoiti sa-i inghesuie in portbagajul masinilor personale, printre bagaje, custi si alte echipamente.

“Remorcile de transport au amenajate spatii speciale, individuale, pentru fiecare caine, ventilate atat pe timpul transportului cat si in perioada de stationare, sunt dotate cu sisteme de inchidere sigure si sunt prevazute cu spatii speciale pentru accesoriile cainelui. O astfel de dotare este uzuala pentru orice echipa canina din lume si speram ca, in curand, CST-ul sa poata pleca la drum acordand, acestor caini speciali, respectul pe care il merita.”

In acest sens, membrii CST au demarat un proiect de crowd-funding pe platforma crestemidei.ro. Pe aceasta pagina puteti afla mai multe despre asociatie, dar ii puteti si ajuta sa continue acest proiect, contribuind cu o suma de bani pentru achizitionarea remorcii second-hand de care au atat de multa nevoie, accesand acest link: http://crestemidei.ro/Ladrumcucainiidesalvare?locale=ro.

Acesti caini si-au indeplinit de fiecare data rolul. Au readus fericirea pe chipurile celor si-au pus toata speranta in ei. De aceasta data, este randul nostru sa-i salvam.

 caini de salvare transilvania

Ce inseamna, de fapt, C.S.T ?

M-am intalnit cu ei intr-o joi, dupa ce am bajbait prin jurul hipermarketului Cora. Initial am crezut ca va fi unul din acele interviuri in care mi se va povesti despre proiect, eu voi nota si… cam atat. Nici ca am putut sa ma insel mai mult.

De cum am ajuns pe terenul unde este amenajat spatiul de antrenament al cainilor, in “casuta” ridicata chiar de membri m-au intampinat niste oameni deschisi, veseli si extreme de vorbareti.

Am ascultat relatarile Oanei, presedintele C.S.T, apoi am iesit afara sa vad cum se desfasoara acest antrenament. Terenul era dotat astfel incat sa le permita stapanilor sa puna in practica mai multe tipuri de scenarii. Mentionez ca recuzita a fost construita tot de acesti oameni muncitori si inventivi.

Exercitiul care m-a impresionat a fost simularea actiunii de cautare a unei victime. Pe acest teren vast, “victimele” se ascundeau astfel incat sa puna cainii in situatii cu diferite grade de dificultate.

Cainii sunt antrenati ca in momentul in care au gasit victima sa latre scurt, ritmat pana cand ajunge stapanul sau si poate asigura primul ajutor.

Am intrat si eu in hainele “victimei”, la propriu si m-am ascuns intr-un loc cu iarba foarte inalta, undeva in apropierea gardului din spate al terenului si am asteptat in liniste sa fiu gasita. Intr-un timp uimitor de scurt am inceput sa aud fosnete in jurul meu si dupa cateva secunde l-am si vazut pe salvatorul meu sau mai bine spus salvatoarea mea, Aka.

caini de salvare transilvania

Imediat ce m-a zarit, s-a apropiat si a inceput sa latre pana cand a ajuns si stapanul ei. N-am apucat sa-I multumesc cum se cuvine caci, vazand ca sunt in siguranta, Aka a si pornit in cautarea celeilalte “victime”. In astfel de situatii timpul este crucial si nu trebuie irosita nici macar o secunda.

Ati crede ca imaginea unui caine, venind alergand dupa mine si latrand (destul de tare) langa mine m-ar speria. Nu a fost cazul fiindca am constientizat ca acesti oameni sunt exemple de profesionalism si dedicare, iar patrupezii sunt dintre cei mai buni, antrenati sa salveze vieti. 🙂

Contact:

Facebook: facebook.com/CainiDeSalvareTransilvania

Website: www.cainidesalvare.ro